Era vineri dupămasa. Am ajuns de la lucru ruptă de obosită. Am stat toată ziua în curent şi simţeam c-o să-mi explodeze capul... Mi-am făcut ceva de mâncare, am facut un duş si acum stăteam cu cana de ceai lângă mine, gândindu-mă la ce film să mă uit. Faptul c-a venit toamna m-a făcut să înlocuiesc limonada rece cu ceaiul cald. Soarele de afară mă enervează. E toamnă sau nu?! Am tras draperiile şi-am luat o gură de ceai. Cald, dulce... are gust de toamnă. Am dat play la film şi m-am pus in pat. Nu ştiu cum am putut să-mi imaginez că pot fi atentă la ceva când eram atât de obosită. Am adormit aproape instant. Şi-am visat... Nu pot să cred ce-am visat. Te-am visat. Am visat că vorbeam... şi-mi povesteai o grămadă de lucruri. Când vorbeam cu tine totul era aşa de bine. Visul părea aşa real... Îmi povesteai că ai fost plecat cu prietenii tăi, ţin minte că mi-ai arătat şi poze. Chiar nu-mi dădeam seama că e un vis. Auzisem undeva că ceea ce visăm e posibil să se întâmple într-o dimensiune paralelă sau aşa ceva (pure aberaţii).
Spre seară m-am trezit. Atunci am realizat c-am visat şi că tu de fapt n-ai dat nici un semn de viaţă. Tipic ţie. M-am obişnuit deja, oricum. M-am dus să-mi fac de mâncare pentru că-mi era foame - din nou. Până să mi se facă mâncarea am inspectat puţin Facebook-ul. Bineînţeles că ţi-am vizitat profilul... Şi-am rămas cu gura căscată când am văzut că tu chiar eşti plecat cu prietenii tăi, cum am visat eu...
Mă bucur să văd că mai sunt şi vise ce devin realitate, dar aş prefera să devină realitate cele fericite, nu cele banale. Anyway, eu n-am nevoie de tine. Dacă nu dai nici un semn în viaţa reală, te rog nu mă mai căuta nici în vise. Oricât de bine m-aş simţi pe moment...Reamonn - Supergirl
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu