duminică, 23 octombrie 2011

Yellow diamonds in the light (II)

   Seara fusese una tăcută. A dus-o la cabana lui de la marginea oraşului şi, fiind vineri, au rămas acolo. Nu şi-au mai spus nimic, nu şi-au mai adresat nici măcar un cuvânt după acea discuţie din maşină. Faptul c-au rămas acolo părea un plan făcut de mult, chiar dacă ea nici măcar nu ştia unde urma să o ducă. Au dormit în acelaşi pat. S-au culcat în colţuri opuse, dar...
   În dimineaţa următoare ea s-a trezit prima. Realiză că el o ţinea în braţe şi îşi dădu ochii peste cap. Privi câteva clipe pe fereastra imensă din apropierea patului: părea mai degrabă că e începutul primăverii decât mijlocul toamnei. Razele de soare erau atât de vesele şi vii încât păreau să redea verdeaţa frunzelor îngălbenite. După ce a contemplat priveliştea, a închis ochii plănuind să se prefacă adormită până se va trezi şi el.
   După ceva timp s-a trezit. Ea şi-a dat seama pentru că l-a simţit trăgându-şi brusc mâna ce o ţinea în jurul ei. S-a ridicat din pat şi a coborât la parter. Ea a mai stat câteva clipe întinsă, după care s-a dus să facă un duş. Când a ieşit din baie, el o aştepta cu cafeaua făcută. 
   - 'Neaţa! Am vrut să fac şi ceva de mâncare, dar mi-am amintit că n-am adus nimic cu noi, aşa că asta e tot ce avem.
   - Hei. Merci de cafea. 
   - Te superi dacă-mi aprind o ţigară?
   - Nu, e ok.
   Ziua a trecut normal. Ambii au ignorat incidentul ce avusese loc în seara precedentă. S-au decis să mai rămână prin preajmă câteva zile, aşa că au dat o fugă până în oraş să-şi aducă haine şi ceva de mâncare.
   În rest ziua a decurs normal. Seara s-au hotărât să meargă într-un parc de distracţii. Acolo s-au dat în tot felul de trenuleţe, maşinuţe şi alte chestii, au mâncat vată de zahăr, au râs mult... s-au simţit chiar foarte bine. La sfârşitul serii stăteau la coadă aşteptând să urce în imensa roată din mijlocul parcului - ei doi şi un iepuraş de pluş mare şi roz pe care el l-a câştigat şi i l-a dat ei. Când au urcat în roată, o melodie foarte veselă a început să se audă în difuzoare: 
„Yellow diamonds in the light/ 
And we're standing side by side”
   Când au ajuns sus, sus de tot, printre glume şi râsete, s-au privit. S-au privit şi s-au sărutat.

 
Rihanna ft.Calvin Harris - We Found Love 

joi, 20 octombrie 2011

În loc de iubiri primesc amăgiri (I)

   Stătuse jumătate de seară în atmosfera aia de club, încărcată de fum, sperând. Nu ştia sigur la ce spera, dar încerca să se simtă bine între timp. Venise cu un prieten, singurul care-i mai fusese alături în ultima vreme.
   În sfârştit îl văzuse intrând în club pe cel pe care, deşi nu recunoştea, îl aştepta. Îl urmărea cu privirea zâmbind, în timp ce dansa, cum mergea înspre o masă. Când el ajunse la masă, zâmbetul ei pieri şi se opri din dansat încremenind - o domnişoară blondă se ridică şi-l sărută pasional pe tipul ei.
   - Ce s-a întâmplat?
   - N-ni-nimic.
   Se bâlbâia şi-i tremura vocea. Prietenul cu care era îşi dădu seama că ceva nu e ok.
   - Haideee, ştii că poţi să-mi spui orice.
   - Nu, chiar n-am nimic.
   Dar privirea ei o trăda - rămăsese fixată într-un punct: masa lui. Prietenul urmări ce privea ea şi-şi dădu imediat seama ce se întâmpla.
   - Aah, asta era.
   - Credeam că s-au despărţit. 
   Avea lacrimi în ochi, dar nu le lăsa să cadă.
   - Se pare că s-au împăcat. Haide, te duc acasă.
   Şi îi cuprinse spatele.
   - Nu, de ce? Mai stăm.
   - Nu, nu mai stăm. Nu fi încăpăţânată, îţi faci rău singură.
   - Bine, dar... nu vreau acasă.
   - Ok, o să facem o plimbare.
   - Unde?
   - Nu-ţi spun. Surpriză.
   - În fine.
   Şi părăsiră clubul. Se urcară în maşina lui şi merseră destul de mult în linişte. Vremea de afară era încă frumoasă: vara părea că nu vrea să-i cedeze prea uşor locul toamnei. După o bună perioadă de privit pe geam într-o linişţe mormântală, ea scoase primele cuvinte, care erau mai mult o afirmaţie ce nu aştepta vreun răspuns sau ceva.
   - Ce ţi-i şi cu dragostea asta...
   - Hmm... eu zic că e frumos să vezi că lumea se iubeşte.
   - Da, poate, da' e nasol când tu nu eşti iubit.
   - Eeh, de-ar fi asta singura problemă, ce bine ar fi.
   Spusese asta pe un ton destul de amuzat în timp ce-şi aprindea o ţigară.
   - Nu râde, chiar e o problemă. Şi dacă ai de gând să fumezi, te rog să-ţi deschizi geamul.
   După ce-a deschis cuminte geamul, continuă:
   - Chiar nu văd care-i problema. Dacă-ţi trebe ceva, te serveşti. Aşa-i şi cu dragostea asta - îţi trebe, îţi iei.
   - Mda, de-ar fi aşa simplu.
   - Păi e simplu! Ca băiat poţi să-ţi plăteşti vreo fetiţă să te facă să te simţi bine, iar ca fată nici nu plăteşti nimic - te dai puţin pe lângă vreunu' şi gata.
   - Umm...tu n-ai înţeles ce vorbesc eu aici. Dragoste! Nu sex...
   - Păi bine, bine, dar până la urmă se rezumă la sex.
   - Uau. Credeam că te cunosc bine, dar uite că încă mă uimeşti.
   - Păi de ce? Asta e realitatea.
   - Da, dar... chiar am crezut că tu eşti altfel. Şi chiar mă gândisem mult la tine în ultimul timp, la faptul că mi-ai fost alături, mă gândeam că poate ar trebui să ne dăm şansa de a fi ceva mai mult decât prieteni, dar când mă gândeam la toate astea nu ştiam că eşti atât de superficial...
   - Eh, lumea-i rea, viaţa-i grea.
   - Mda...


...

Suflet pustiu.

   În timp ce în fundal îmi cânta o melodie destul de tristă mi-am dat seama că sunt...pustie. Goală. Nu mai simt nimic. Şi vreau să simt şi lupt pentru asta şi visez la asta... şi nimic. Lucruri care îmi plăceau acum mă lasă indiferentă. Tot ce vreau e să primesc atenţie. Nu-mi dau seama de ce. Oricum n-o primesc. Şi daca o primesc, nu-mi ajută la nimic. Am ajuns la stadiul în care sunt atât de confuză încât nici nu ştiu ce vreau. Tot ceea ce simt în ultima perioadă e superficial. E ca şi cum trăiesc într-o bulă transparentă... şi văd totul, dar nu simt nimic. Doar când sunt eu cu mine îmi dau seama de lucruri... şi când ştiu ce vreau mi-e frică să aceept asta. De fapt, îmi neg să accept ce-mi doresc. E ca şi cum aş trăi ghidată de ceva... ceva care îmi impune cum să mă port. Şi m-am săturat să fiu o marionetă. Şi nu pot să scap de asta. Şi măcar o dată aş vrea să fiu în stare să fac ce vreau şi să spun ce cred. Şi măcar odată aş vrea să fie lângă mine un el căruia să-i spun toate astea, în loc să le scriu pe un blog unde nimănui nu-i pasă ce simt. Şi chiar de ştiu cine aş vrea să fie lângă mine, îmi spun că nu se va întâmpla niciodată şi trec peste. Mă consolez cu ce pot. Cuvintele nu fac prea multe, dar măcar pot aduce un zâmbet...oricât de mic. 
   Vântul continuă să bată printre frunzele semi-ruginite...şi eu continui să mă întreb ce-mi doresc... Poate într-o zi voi şti. Vă voi spune şi vouă dacă aflu...
   
 
DJ Project - Două anotimpuri 

   P.S.: „Eşti vântul care poartă gândul meu, eşti ploaia care-mi stinge inima” - eu n-am nici vânt, nici ploaie. Cum să pot trăi aşa?


sâmbătă, 15 octombrie 2011

„N-am nimic”

   - Ce ai pui mic? Cine te-a supărat?
   - N-am nimic. Şi nu-mi mai zi aşa - nu sunt „puiul” tău!
   - Haide, nu mai fi morocănoasă! Ştii şi tu că-ţi place să-ţi spun aşa.
   - N-am spus că nu-mi place, dar nu e bine. Hai, lasă-mă! După ce ai fost plecat atâta timp şi n-ai dat nici un semn, acum vii şi mă iei cu „pui mic”? Nu, merci!
   - Aaa, deci asta era...
   - Era ce?
   - De asta eşti supărată - din cauza mea.
   - Îţi mai repet de multe ori că nu sunt supărată?
   - Da, sigur. (râzând şi luând-o îmbrăţişând-o)
   - Dă-mi drumul. N-ai nici un drept să faci asta.
   - Aaa, da? Şi atunci tu ce drept ai să te superi?
   - Văd că vorbesc cu pereţii. (dându-şi ochii peste cap)
   - Hei... dacă... dacă îţi promit...
   - Nu ai de ce să îmi promiţi mie nimic, n-am nici o legătură cu tine. Taci, te rog!
   - Lasă-mă să termin de vorbit! (ridicând tonul) Dacă îţi promit că nu mai plec niciodată de lângă tine, mă ierţi?
   - Nu am ce să iert. (privind în altă parte)
   - Haide, puiuţ! (şi o ia din nou în braţe) Promit... îţi jur că o să fiu serios. Vezi şi tu că m-am schimbat.
   - Da, văd că te-ai schimbat, dar... (şi izbucneşte în plâns)
   - Shhh!
   - (după ce s-a calmat) Să nu mai pleci niciodată, niciodată! Te iubesc!

Cât de dezinteresat tre' să fi 
ca să nu îţi dai seama că altcineva e atât de interesat?


luni, 10 octombrie 2011

Amuzant. Sau nu?

   Ai câştigat. Îmi pasă. Mulţumit? Poţi pleca :). Serios... încă nu ştiu dacă te joci sau nu... Şi mi-e imposibil să aflu oricum.
   E fucking greu. Uite cum stau eu şi scriu pe blog despre tine, când mâine am test la mate. Super tare! Cred că-mi doresc să nu te fi cunoscut... şi în acelaşi timp nu ştiu ce-ar deveni viaţa mea dacă ai dispărea din ea. Nu-mi place să recunosc toate astea. Probabil o să fie singura dată când o fac. Ai nişte momente... nu ştiu... Îţi găseşti nenumărate căi să ajungi la mine. Şi faci atâtea lucruri fiiix când n-ar trebui să le faci. De fapt, le faci fix când ar trebui, doar că eu sunt pe dos întotdeauna :). Eu mereu mi-am dorit şi am căutat fericirea. Şi acum mi-o neg singură. Când sunt la un pas de ea, dau cu piciorul. Ironic. Şi-aş spune „da” fericirii, dacă n-ar aduce atâta tristeţe cu ea... 
   La urma urmei, eşti doar o iluzie...

marți, 4 octombrie 2011

Îl ştii pe ăla?

   Îl ştii pe ăla care s-a băgat în seamă cu mine?
   Ăla care mi-a zis problemele lui, deşi nu mă cunoştea.
   Ăla care mi-a înşiruit toate melodiile ce-i plac şi toate filmele, şi, chiar dacă mi-am zis că n-o să le uit, nu le mai ştiu pe toate.
   Ăla pe care îl aşteptam să se întoarcă de la sat, chiar dacă nu aveam nici o legătură cu el.
   Ăla care m-a văzut tristă şi s-a oferit să vină să-mi dea un hug chiar dacă nu mă văzuse în viaţa lui.
   Ăla care m-a ignorat după toate astea. De fapt, nu m-a ignorat nimeni, doar că imaginaţia mea e puţin bolnavă.
   Ăla care zicea că ursuleţul meu e norocos.
   Ăla care vorbeşte aşa frumos şi drăguţ şi-şi cere scuze pentru orice.
   Ăla căruia îi pasă. Nu de mine - de alţii.
   Ăla care m-a făcut să cred că pot. 'Cause I'm a supergirl and supergirls just fly.
   Ăla care credeam că e el - acel el.
   Ăla căruia îi plac avioanele.
   Ăla căruia îi pocnesc gleznele.
   Ăla care, deşi avea sute de motive să evite asta şi sute de scuze plauzibile, a venit totuşi.
   Ăla care niciodată nu pare să aibă timp.
   Ăla care să oferit să facă atâââtea!
   Ăla care mă face să devin din ce în ce mai paranoică.
   Ăla.
   Îl ştii, îl ştii, îl ştiiiiii?

duminică, 2 octombrie 2011

Merci!

   Am scris cuvântul ăsta astăzi de cel puţin 200 de ori, dar merci! 
   Nu ştiu cui şi de ce, probabil tuturor şi pentru tot! :)   
   Tot ce ştiu e că, deşi cadourile ies cu -, deşi n-am avut lumânări în tort în care să suflu şi să îmi pun o dorinţă, deşi nu mi s-a cântat „la mulţi ani”, asta a fost cea mai frumoasă zi de naştere!

sâmbătă, 1 octombrie 2011