joi, 3 noiembrie 2011

You don't like me, you just like the chase

   Erau un el şi o ea. El era un baiat normal, cu capul pe umeri de cele mai multe ori, dar era îndrăgostit de ea. Ar fi făcut orice să fie împreună. Dar ea nu-l plăcea pe el. Ea suspina după mulţi alţii care nu-i acordau niciodată atenţia pe care şi-o dorea. Mereu când ea vărsa o lacrimă pentru vreun băiat, el era acolo şi-o o prindea, transformând-o în zâmbet. Nu suporta să o vadă tristă.
   Ea ştia despre sentimentele lui. La început a fost speriată de situaţie. Nu i se mai întâmplase niciodată asta. Şi se simţea ciudat, pentru că îl văzuse mereu doar ca pe un prieten, nimic mai mult. Uneori îi părea rău că nu simte acelaşi lucru pentru el. Pentru că era conştientă că el ar fi făcut orice... ca s-o aibă, ca să n-o piardă. Şi mereu când se lovea de o dezamăgire se gândea la cum ar fi dacă fraierul ce nu-i dă atenţie s-ar purta cu ea cum se poartă el. Şi în ultima perioadă se gândea tot mai des la asta.
   Toţi băieţii pentru care simţea ceva întorceau spatele sentimentelor ei. Şi ea era din ce în ce mai rănită. Simţea că nici cu prietenele nu mai poate vorbi deschis... Se simţea închisă într-o lume... tristă, decolorată, fără pic de iubire. Doar cu el vorbea mereu. Şi chiar de nu-i spunea tot ce o macină, se simţea mai bine de fiecare dată. 
   Într-o zi şi-a dat seama că el e singurul care îi mai e cu adevărat alături. Şi, tot atunci, şi-a dat seama că începe să simtă. Gândindu-se la asta, sentimentele pentru el creşteau pe zi ce trece. Nu se sfia să îi arate asta şi lui. El era, bineînţeles, în culmea fericirii. Nu se aşteptase ca lucrurile să ia o întorsătură aşa bruscă în favoarea lui. Şi-a fost frumos cât a durat. Câteva zile, săptămâni au fost fericiţi amândoi. Dar... mereu există un dar. În timp ce ea se ataşa tot mai mult de el (oare fiindcă fugea de singurătate?), el se distanţa tot mai mult de ea. Nu mai era el - aşa cum îl cunoscuse... Nu se mai purta la fel, nu mai vorbea la fel. Nu ştia ce să creadă. Şi aşa şi-a dat seama... că e singură. 

13 comentarii:

  1. @Denisa: E toamnă şi, de multe ori, doar chestia asta îţi inspiră tristeţe.

    RăspundețiȘtergere
  2. În iubire, involuntar, oamenii se schimbă unii față de ceilalți.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma-i captat in lumea ta ca sa ma exprim asa.... imi place foarte mult ! Dar,uneori nici persoana care pare sa te inteleaga isi arata adevarata fata... :|
    Tristetea pluteste asupra oamenilor buni de aceea mereu isi pun intrebarea :"De ce eu,cu ce am gresit?"

    Ma declar fana a blogului tau ! :)
    Te "urmaresc"

    RăspundețiȘtergere
  4. Poate imi dai un Follow pentru ca eu nu gasesc la tine pe pagina ,si chiar nu vreau sa pierd "legatura: este un blog interesant!

    RăspundețiȘtergere
  5. De multe ori asa se intampla si in realtiate, placi pe cineva pana cand devine a ta, dupa care iti pierzi interesul si o iei de la capat cu alta persoana fara sa te gandesti ca lasi in urma atatea suflete ranite.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Mădă: Mă bucur mult că îţi place blogul. Da, ai dreptate, de multe ori mă întreb şi eu lucruri de genul „De ce eu? De ce alţii au şi eu n-am?”, dar toate întrebările care încep cu „de ce” nu-şi găsesc răspunsul.
    @Goda: Din păcate, aşa e :)

    RăspundețiȘtergere
  7. ba,imediat ma lua plansu :|,,, >:D<

    RăspundețiȘtergere