marți, 29 mai 2012

Nu mai suport!!!

   Dacă mai sunt nevoită să afişez încă un singur zâmbet fals, simt c-o să explodez! O sa mă transform într-un vulcan de lacrimi. Nu mai suport nimic şi pe nimeni! Tot ce aş vrea e o îmbrăţişare caldă din care să nu mă desprind decât atunci când simt că mi-e bine. Şi până şi îmbrăţişarea asta, din partea oricui ar veni - chiar şi din partea lui, m-ar face să plâng. Dar măcar m-ar ţine captivă în ea până m-aş linişti. 
   Am descoperit azi că nu sunt timidă. Deloc chair. Ci pur şi simplu m-am săturat să vorbesc şi să nu fiu băgată în seama. Aşa că mai bine tac. Şi doar al naibii de tare să spun ceva, foarte entuziasmată, iar persoana căreia i-o spun să schimbe subiectul. M-am săturat!!! Vreau să vină odată ziua aia când mă fac auzită.
   Toţi cer şi nu ştiu să dea nimic înapoi. Profa de mate e o nesimţită. Cineva din trecut mă face să zâbmbesc şi apoi îmi vine să plâng. Mie somn. Am teză la mate mâine. Mi-e foame. Mi-e dor de vremea când vorbeam zilnic cu D. Vreau blugi negri. Vreau o îmbrăţişare. Vreau să ştiu să cos. Am obosit, ne auzim altădată.


vineri, 25 mai 2012

Răzbunare - varianta „not so smart”

   Mergeam azi pe la 10 fără ceva la şcoală. A fost ziua liceului meu, aşa că n-am făcut ore, a fost doar o festivitate, bla, bla. Urc în autobuz şi mă aşez pe scaun. Lângă mine s-a aşezat o tanti - avea undeva pe la 50-60 de ani. Când întorc capul văd că tanti aia avea un căţel în braţe. Seriously?! Nu urci cu un câine în autobuz... În fine, tanti a coborât la staţia următoare.
Aşaaa. La un moment dat un tip ce stătea pe un scaun aproape de mine a început să vorbească cu iubita lui la telefon. De unde ştiu cu cine? Simplu: la sfârşit i-a zis „te pup, te iubesc, grăbeşte-te”. Păcat că i le-a zis pe toate într-o secundă :)). Înainte să oprească autobuzul în staţie, o văd pe o fată ce a fost în aceeaşi generală cu mine, dar e cu doi ani mai mică, trecând strada. Mergea ea foaaarte liniştită, de zici că era la plimbare. Şi când ajunge în staţie, bineînţeles că autobuzul deja îşi închisese uşile să plece. Şi numai o văd că se opreşte în faţa uşii făcându-i semn băiatului care vorbise la telefon, ceva gen „naaa, că nu l-am prins”. Păi cred şi eu... la cât de mult s-a grăbit :|. Eu dacă eram prietenul ei jur că făceam cu nervii să o văd aşa!
   Mai departeee. Poate aţi ajuns să vă întrebaţi de ce se cheamă postarea mea „răzbunare”. Simplu, acum urmează. Se pune lângă mine o... domnişoară. Avea 20 şi ceva de ani cred. Şi voreba la telefon. Nu ştiu cu cine, probabil cu o prietenă. Îi spunea ceva de o ceartă cu fostul ei iubit ei, după care am rămas şocată de ce am auzit. Nu ştiam ce să fac ca să nu încep să râd. Îi zice că s-a dus şi i-a spart ăluia maşina, că i-a făcut-o praf. Cât de dereglată mintal trebuie să fii ca să faci aşa ceva?! În fine, dupaia continua să-i povesrească persoanei cu care vorbea că fostul ei iubit îi tot dădea mesaje şi că ea e sigură că el aşteaptă să se dea de gol, dar că ea îi scrie doar lucruri de genul „eu iubiţeeel? eu te iubeeesc”. Come on... Really?! /:) Ce jalnică e lumea în ziua de azi... Şi staţi, că mai e. Spunea, citez - „Îi ziceam o să te pedepesească Dumnezeu, o să te pedepsească! Dumnezeu fiind eu, ştii?!”. Mdaaa. Ce să mai zic aici?! Şi-a încheiat cu ceva de genul „ săptămâna viitoare o să ajungă în spital dacă nu-mi dă banii”. Sau... aşa ceva. Oricum, cât de proastă tre' să fii ca să vorbeşti lucrurile astea la telefon?! Nu i-a spus nimeni că telefoanele se cam ascultă? Şi într-un mijloc de transport în comun?! Sunt sigură că tipa nu era tocmai întreagă la minte... mă bucur c-am scăpat vie :)).
 
 

A gândi

   Mi-aş dori să pot şti, măcar o dată în viaţă, ce gândeşte cineva. Cu exactitate şi sinceritate. În ziua de azi nimeni nu-ţi mai spune ce gândeşte. Nu mai există om fără secrete. Aşa că, mi-ar plăcea să ştiu ce gândeşte cineva într-o zi normală. La cine se gândeşte. La ce visează. Ce simte. Ce-l îngrijorează. Cred că o singură persoană cunosc care-mi spune... cam tot. Ştiu că nici măcar ea nu-mi spune tot, dar e cel mai aproape de asta în comparaţie cu cât de puţin îmi spun alţii. Şi-s atât de multe persoane cărora mi-aş dori să le ştiu gândurile... Dar, de mi s-ar permite să fac o incursiune în mintea cuiva, l-aş alege pe acel el care mă intrigă întotdeauna. Sunt curioasă ce-l preocupă într-o zi nomală. Şi da, aş vrea şi să ştiu dacă se gândeşte cât de puţin la mine.
*
   Se spune că atunci când visezi pe cineva înseamnă că acea persoană s-a gândit la tine. Sau ceva de genul. Ei bine, te-am visat într-una din dimineţile trecute. Înainte să-mi sune ceasul ca să mă trezesc să merg la şcoală, mi-ai apărut pentru câteva secunde în vis. M-am simţit ca şi cum ai fi venit aşa, pur şi simplu, să vezi ce mai fac. Şi de asta mă simţeam bine. M-am trezit zâmbind cred. Şi ştiam că la ora aia tu erai treaz, ştiam sigur. Aşa că mă tot întreb... oare te gândeai la mine?


luni, 21 mai 2012

Azi !

Azi 
nu vreau să gândesc,
nu vreau să anticipez,
nu vreau să analizez,
nu vreau să-mi fac griji.
Este timp destul pentru asta mâine.
Azi sunt fericită.
Şi aşa vreau să rămân!
<3



Asta e cea mai fericită melodie la care m-am putut gândi. 
Şi sunt şi nebună după ea! :)

duminică, 20 mai 2012

I fucking miss you...

   Priveam ieri apusul... Culorile se îmbinau perfect, era frumos... Şi-atunci m-a izbit. Toate acele apusuri pe care le-am privit în decursul ultimilor ani. Mi-am amintit diferite momente şi totuşi... momente goale, seci, fără sens. Am realizat cât de multe am pierdut din prostie şi mai ales din timiditate, din idioţenia de a-mi ţine gura închisă. Mai presus de toate am pierdut un prieten. Doamne, am fi putut fi nedespărţiţi la cât timp am petrecut împreună! Dar nu, eu eram prea tăcută, tu nu erai prea vorbăreţ... de ce n-am fi obosit?! Ce fraieră am fost. Şi poate încă sunt dacă ne gândim la faptul că n-am curajul, tăria să te sun să-ţi zic măcar „bă fraiere, mi-e dor de tine, n-am cu cine să mai vorbesc!”. Oare ţi s-ar părea ciudat? N-am de unde să ştiu şi n-o să ştiu vreodată fiindcă încă sunt oarecum timidă. Şi încerc să mă abţin să scriu pe aici că mi-e dor de tine pentru că... dacă cumva o să citeşti? Ce-o să crezi?! Ştiu că-mi citeşti ocazional blogul... şi mă bucură asta :). Dar de asta nu prea pot sa spun exact ce gândesc, ce simt pentru tine. De teama ca tu să nu înţelegi altceva... Oricum, am observat că, dacă nu scriu despre asta, nu-mi mai rămân prea multe lucruri despre care să scriu. Mă înspăimântă dorul ăsta. E... ciudat. Şi mi-am zis că n-o să te caut şi-o să te las în pace pentru că odată şi odată tot o să apari. Sau o să mă cauţi tu (iar) poate. Sau o să te văd. Ceva! Şi dacă nu... nu ştiu. Mi-e chiar dor, tare, tare dor să vorbesc cu tine... Ce mă fac?! :(

sâmbătă, 19 mai 2012

Zu + Taxi + ?

   Am fost ieri seara la „Forza ZU”, ca doar sunt timişoreancă şi cum puteam rata asta?! O să sar peste infinitatea de lume care a fost acolo, ca nu aveai loc sa faci 2 paşi nici înainte şi nici măcar înapoi. Eram la un moment dat undeva mai în spatele scenei unde nu vedeam absolut nimic. Eu şi cu prietena mea am mers acolo pentru a ne întâlni cu alţi câţiva colegi. Respectivii colegi aveau chef de mers în club şi încercau să ne convingă şi pe noi să mergem, dar eu n-aveam chef de aşa ceva. Venisem acolo să-i văd pe ăia cum cântă şi, după ce că nu aveam nici o şansă să îi văd (în cel mai fericit caz îi puteam vedea pe un ecran, dar fiind în spatele scenei nu vedeam nici măcar ecranul), chiar nu îmi ardea mie să mă duc până acasă ca să mă schimb şi să mă duc în club. Şi în plus nici nu aveam bani de aruncat aiurea. 
   Aşaaa. Într-un final am reuşit să-mi conving prietena să mergem undeva unde să putem vedea măcar un afurisit de ecran. Şi ne-am dus. Vedeam ecranul (mai mult sau mai puţin), toate bune şi frumoase, auzeam ce se cânta, etc. La mai puţin de jumătate de oră 15 minute de când eram acolo prietena mea, care era în spatele meu, îmi zice „Hei, ăla nu e C.?” (Să vă explic puţin:  C. e verişorul iubitului unei prietene de-a noastre, iar primăvara trecută avusesem o scurtă perioadă în care aproape l-am plăcut... asta înainte să descopăr cât de pămpălău era). Mă întorc şi, în loc să dau cu ochii de C., dau cu ochii de S., un prieten de-al lui C. Asta ar fi fost ok daca S. n-ar fi fost tipul de care am fost îndrăgostită fără speranţe toată vara trecută. Şi da, era şi C. acolo, dar când l-am văzut pe S. am făcut ochii cât cepele şi m-am întors, începând să râd împreună cu prietena mea. Cei doi au rămas în spatele nostru şi ori nu m-au observat, ori n-au vrut nici ei să schimbăm vreo vorbă aşa că ne-am evitat/ignorat reciproc. 
   Spre sfârşitul concertului eu şi prietena mea am reuşit să avansâm un pic şi, dacă ne chinuiam şi ne ridicam pe vârfuri atât de mult încât aproape ne desprindeam complet de pământ, reuşeam să vedem şi puţintel din scena reală, nu doar ceea ce apărea pe ecran. Lângă noi am observat un tip extreeem de drăguţ. Şi continuam să mă holbez la el, privirile fiindu-mi cât de cât mascate de întuneric, spectacol şi aglomeraţie. Continuam să mă gândesc că e atââât de drăguţ şi-mi era ciudă că n-o să-l mai văd vreodată. După încă un timp, colega mea observă că, printre cei cu care era tipul drăguţ, era o colegă de-a ei de la un curs de engleză. Am început să mă bucur la gândul că poate totuşi am cum să dau de tipul drăguţ şi după spectacol. Cele două au schimbat câteva vorbe, apoi fiecare şi-a văzut de treaba ei.
   După ce au cântat şi cei de la Voltaj, ultimii din concert, am plecat să căutăm un taxi. Am ajuns noi într-o staţie de taxi, dar era goală. Am zis totuşi să aşteptăm acolo, că trebuie să vina vreunul... Şi apare la un moment dat un taxi cu lumina verde pornită. Crezând că e liber am început să îi facem semn să se oprească, după care am văzut că era o femeie pe scaunul din dreapta. Am lăsat dezamăgite mâinile în jos, dar chiar atunci şoferul ne-a făcut semn să urcăm. Am urcat, ce să facem?! Dacă el zicea că se poate... Ne întreabă unde mergem, îi zicem şi începe să conducă într-acolo. Şoferul era un tip tânăr, am uitat să specific. Avea vreo 25 de ani maxim. De fapt, sunt sigură că avea mai puţin de atât. Pe drum ne-am dat seama că cea din dreapta era iubita şoferului şi ei vroiau să meargă în oraş, dar el tot prindea clienţi. A lăsat-o întâi pe prietena mea, după care m-a dus pe mine. După ce prietena mea a coborât, mi-am dat seama că îmi pare cunoscut şoferul. Şi mă tot gândeam la un alt şofer de taxi care ne dusese cu o săptămână în urmă de la un majorat la un club. Ştiu că mă gândisem atunci cât de tare era tipul şi mai ales cât de amabil, faţă de alţii. Aseară, în maşină, mă tot întrebam dacă putea fi acelaşi şofer... Nu era cam mare coincidenţa totuşi?!
   După ce-am ajuns acasă i-am trimis mesaj prietenei mele întrebând-o daca era el. Iar ea a zis că da, era acelaşi. Foarte tare! Cât de des ţi se poate întâmpla să întâlneşti acelaşi şofer de taxi de două ori într-un interval atât de scurt de timp şi să mai fie şi vorba despre unul drăguţ?! Dar, fuck! De ce naiba are prietenă?! Mda, nu e ca şi cum aş putea avea ceva cu un şofer de taxi... dar totuşi.
   Azi mi-am amintit de tipul drăguţ de lângă noi de la concert şi de faptul că era acolo cu o prietenă de-a prietenei mele. Aşa că am făcut nişte cercetări pe facebook şi am reuşit să dau de el... dar are prietenă şi el :(. Fir-ar?!
   Şi e cam patetic că-mi scriu toate amănuntele din viaţă pe blog... N-am făcut asta de mult. Dar îmi lipseşte al naibii de mult cel căruia i le spuneam pe toate şi căruia îi ceream sfaturi. Nici nu ştiu ce-ar trebui să fac... Fir-ar! Oare chiar o să-şi piardă cineva timpul citind postarea asta?! Anyway, ne auzim curând, mai am câteva chestii pe suflet pe care simt nevoia să le las să zburde libere...

duminică, 13 mai 2012

Agonie sau extaz?

   Bună întrebare! Am o stare prea ciudata ca să-i pot răspunde însă. N-am mai avut timp de blog în ultima vreme şi nici n-o să prea am luna asta. Prea mutle teste, teze şi alte prostii legate de şcoală am pe cap. Abia îmi gasesc un pic de timp să stau şi să citesc câte ceva.
   Azi mi-e lene. Am de făcut multe teme la mate din urmă şi am şi de învăţat nişte comentarii la română pentru teză. Dar mi-e lene. E vorba de unul din romanele mele preferate (din literatura română!) - Enigma Otiliei - şi mie mi-e lene! N-am facut nimic până acum şi nici nu mă văd făcând prea multe. Mă voi alarma maine şi mă voi stresa că n-am timp de nimic, dar eh, aşa-s eu.
   În fine, astea sunt probleme absolut minore. În ultima vreme, lăsând şcoala la o parte, încep să cred că am probleme grave de memorie. Vreau să spun ceva şi în următoarea clipă uit. Pur şi simplu uit. Şi nu-mi amintesc oricât m-aş chinui. Mi s-ar părea normal dacă mi s-ar întâmpla doar uneori, dar păţesc asta de mai multe ori pe zi... which isn't quite normal. Poate dau în Alzheimer...
   Şi pe lângă faptul că sunt o uitucă în ultmul hal, în minte îmi apar mii de lucruri care mă derutează. Nu ştiu ce vreau... N-am mai vrut nimic de multa vreme şi acum... vreau. Dar nu ştiu dacă să vreau sau nu. Şi nu ştiu ce vreau. Nu-mi place aşa. Preferam să fiu nebuneşte îndrăgostita de cineva, să plâng că nu-mi acordă atenţia cuvenită şi orice gest drăguţ să-mi ridice speranţele la mii de metrii altitudine... de unde să plonjez, din nou, în gol şi să mă izbesc de solul umed, plouat cu propriile-mi lacrimi vărsate în timpul căderii. Dar aşa, când nu ştiu ce vreau şi pe cine vreau, un gest cât de mic din partea oricui mă face să mă îndoiesc. Chiar şi un simplu cuvânt lipsit de însemnătate şi spus în repetate rânduri mă poate face să-mi pierd echilibrul.
   Dar sunt puternică. Nu mai sunt aceeaşi fetiţă care varsă lacrimi în cădere, chair dacă înălţimea de la care cade e doar de câţiva centimetri. Nu. Acum sunt la înălţimea de 0 metri, cu mici şi rare variaţii. Şi de-ar fi să urc din nou la 1000+, m-aş asigura că nu am cum să cad. Şi dacă urcarea mea s-ar dovedi iarăşi o înşelăciune, n-aş mai cădea plângând. Nu aş mai umple solul de lacrimi. M-aş bucura de fiecare secundă din căderea aia, profitând la maxim de senzaţia că zbor. Şi ştii ce? Aş face cumva să te trag după mine.
   Deci: agonie şi extaz.


marți, 1 mai 2012

Mai 1

Sper c-aţi avut un 1 mai frumos sau macar interesant :D. 
Al meu e cald, roşu şi probabil mâine va ustura :)).

Kisses! :*